Comandament de iarnă la Primăria Capitalei
Articol de Marga Tudor, 17 ianuarie 2016, 21:55
Primarul general interimar Răzvan Sava le-a cerut, în această seară, operatorilor de salubritate să intensifice acțiunile pentru a degaja de zăpadă străzile secundare, trotuarele, trecerile de pietoni, rigolele și gurile de canal. El a mai solicitat RATB și operatorilor de salubritate să treacă la deszăpezirea stațiilor și a refugiilor regiei de transport.
Având în vedere scăderea accentuată a temperaturii, preconizată de către meteorologi, Răzvan Sava a dispus, începând cu ora 01.00, efectuarea de tratamente antiderapante, pentru a preveni formarea poleiului.
Edilul a mai dispus ca, de mâine dimineață, inspectorii municipalității să verifice modul în care agenții economici și asociațiile de proprietari intervin pentru deszăpezirea trotuarelor. Și Poliția Locală va trebui să intensifice acțiunile de identificare și ducere la adăpost a oamenilor străzii.
Text: Mircea APOSTOLESCU