Ia o pauza, macar o zi
Articol de Sorin Pavel, 18 ianuarie 2016, 09:46
Oricat de bun sofer crezi ca esti, astazi ai putea sa-ti lasi masina acasa. De ce sa pierzi o jumatate de ora sa o deszapezesti, sa o dezaburesti si sa-ti faci loc sa iesi din parcare? Chiar daca ai lopata la tine si pofta de miscare gandeste-te, cand vei ajunge la destinatie vei avea nevoie de alta jumatate de ora sa-ti faci loc sa parchezi. Unde iti lasi masina in timpul asta? In drum? Pe majoritatea arterelor secundare si pe aleile dintre blocuri se circula doar pe urmele lasate de cei ce au trecut inaintea ta pe acolo. Sau in cel mai bun caz pe o singura banda, cea deszapezita de utilajul care a ingramadit zapada pe lateral.
Daca te imbraci bine si te protejezi impotriva frigului dar mai ales a umezelii poti incerca experienta de a fi pieton pentru o zi. Atentie mare la incaltaminte, neaparat sa fie impermeabila pentru ca la traversarea strazii sau la urcarea ori coborarea din autobuz ori troleibuz sigur vei intra in apa cel putin pana la glezne. In general prin fata magazinelor se poate circula pe trotuar, prin fata blocurilor sau a curtilor insa vei fi nevoit sa inaintezi prin nameti deoarce putini au fost cei ce au avut timp, disponibilitate si simt civic sa indeparteze zapada.
Si inca ceva, daca ai avut norocul ca vreun utilaj sa treaca pe strada ta si sa curete drumul fii civilizat, nu arunca zapada inapoi pe carosabil.