INFOTRAFIC: Recomandări pentru șoferi
Articol de Marga Tudor, 20 ianuarie 2016, 22:26
Centrul Infotrafic al Poliției Române revine cu recomandări pentru șoferi, având în vedere prognoza meteo.
Politiștii rutieri recomandă șoferilor că înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care îl au de parcurs şi situaţia meteo, și să își echipeze autovehiculul de iarna.
În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să fie prudenți, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în așa fel încât să poată fi evitat orice pericol.
De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.
Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. De aceea, se recomandă prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini pe volan.
Este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează permanent pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit mesajelor de atenţionare cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea se păstrază deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile minime se vor situa frecvent între -20 şi -15 grade iar izolat vor coborî şi până la -28 … -25 de grade.