157 de ani de la Unirea Principatelor Române
Articol de Mircea Apostolescu, 23 ianuarie 2016, 15:14
Chiar dacă suntem foarte obosiți și stresați, iar la sfârșit de săptămână ne gândim doar la relaxare și distracție, poate că ar trebui să alocam cinci minute din prețiosul nostru timp liber pentru a ne aminti evenimentele importante ale istoriei acestui neam din care facem parte, și pentru a-i cinsti pe înaintașii noștri, care au făcut posibilă națiunea română și au plămădit statul român modern.
Așadar, acum 157 de ani, pe 24 ianuarie, se realiza Unirea Principatelor Române sau Mica Unire, cum mai este cunoscută, spre deosebire de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mica Unire a adus împreună, sub titulatura de Principalele Române Unite Țara Românească şi Moldova. Acestea aveau să fie cunoscute, mai apoi, drept România Mică sau Vechiul Regat.
Această Unire a Principatelor a fost, într-o primă fază, o uniune personală. Astfel, colonelul Alexandru Ioan Cuza, comandantul micii armate a Moldovei și reprezentantul Partidei Naționale, condusă de Mihail Kogalniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu a fost ales, mai întâi, Domn al Moldovei, pe data de 17 ianuarie 1859.
Pe data de 24 ianuarie 1859, sub presiunea unei mulțimi de 30 de mii de oameni, Adunarea Ad-hoc a Țării Românești l-a ales, în unanimitate, ca Domn tot pe colonelul Cuza.
Deoarece Convenția de la Paris, din 1858, semnată de către marile puteri în urma Războiului Crimeii, prevedea doar că cele două principate își vor alege câte un domn, nefăcând precizarea că cei doi domni trebuie să fie persoane diferite, actul politic de la 24 ianuarie 1859 a dus la crearea unei uniuni personale, sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza.
Au urmat, apoi, eforturi diplomatice pentru recunoașterea Unirii Principatelor, care era considerată de către Imperiul Otoman si Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris din 1858.
Astfel, la a doua ședință a noii Conferințe de la Paris, din 1-13 aprilie 1859, dedicată situației din Țările Romane, Franța, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia recunoșteau dubla alegere a lui Cuza, în timp ce Imperiul Otoman și Austria încercau să pregătească o intervenție militară în Țările Române.
În fața acestei amenințări, Cuza a ordonat concentrarea armatei moldo-muntene, în tabăra de la Floreşti, între Ploiești și Câmpina.
În fine, sub presiunea celorlalte puteri, Imperiul Otoman și Austria au recunoscut și ele dubla alegere a lui Cuza, la ultima întrunire a Conferinței de la Paris, din 25 august/7 septembrie 1859.
După această recunoaștere, Alexandru Ioan Cuza a demarat acțiunile de unificare şi modernizare administrativă şi legislativă, prin care s-au pus bazele statului modern român. Acesta își va câștiga independența de stat în urma războiului din 1877-1878 și va deveni Stat Național Unitar la 1 Decembrie 1918.