Agenda Parlamentului European pentru săptămâna 25 – 31 ianuarie
Articol de Sabina Lapadatescu, 25 ianuarie 2016, 11:58
Legea daneză asupra azilului şi refugiaţilor
Un proiect legislativ controversat, propus de către guvernul danez, care ar trebui să le permită autorităţilor să le confişte refugiaţilor lucrurile de valoare pentru a le plăti sejurul atunci când aceştia aplică pentru azil în Danemarca, va fi dezbătut în Comisia pentru Libertăţi civile.
Secrete comerciale
Un acord informal între Parlament şi Consiliu asupra noilor reguli care să ajute întreprinderile să obţină căi de atac împotriva furtului sau a folosirii abuzive a secretelor lor de afaceri va fi supus votului în Comisia de Afaceri juridice. Deputaţii europeni au căutat în timpul discuţiilor să se asigure că libertatea de expresie şi a informţiei sunt protejate şi că noile reguli nu vor restricţiona munca jurnaliştilor.
Servicii portuare
Noi reguli pentru a îmbunătăţi calitatea şi eficienţa serviciilor acordate utilizatorilor porturilor maritime, precum companiile maritime, vor fi votate de către Comisia de Transport. Comisia îşi va stabili poziţia faţă de măsurile propuse de Comisia Europeană pentru accesul serviciilor portuare la piaţă şi pentru a îmbunătăţi transparenţa infrastructurii portuare, a costurilor serviciilor portuare şi a finanţării publice a porturilor.
Lupta împotriva fraudei
Comisia pentru Control Budgetar va vota propunerile de îmbunătățire a verificărilor privind cheltuielile Uniunii Europene și recuperarea fondurilor europene pierdute prin fraudă sau prin cheltuieli neeligibile. Rezoluția se bazează pe raportul anual 2014 al Comisiei Europene cu privire la performanța statelor membre și a Comisiei, în lupta împotriva utilizării frauduloase a fondurilor UE .
Serbia și Kosovo
Progresul înregistrat în 2015 de către Serbia pentru aderarea la Uniunea Europeană și de către Kosovo în ceea ce privește reformele structurale ale statului, vor fi evaluate în două rezoluții care urmează să fie votate de către Comisia pentru Afaceri Externe.
Raportul Băncii Centrale Europene
Activitățile Băncii Centrale Europene din 2014 vor fi evaluate într-o rezoluție care urmează să fie votată de către Comisia pentru Afaceri Economice și Monetară, inclusiv politică sa monetară și rolul său în programul Troicii.
Pregătiriile de plen
Grupurile politice se vor pregăti pentru sesiunea plenară de la Strasbourg, din 01- 04 februarie. Deputații europeni vor avea dezbateri cu președintele Comisiei Juncker privind summit UE care urmează, și cu președintele BCE, Mario Draghi privind raportul anual al Băncii Centrale Europene. De asemenea, se pregătesc voturile pe recomandările PE pentru negociatorii europeni cu privire la acordul global privind comerțul cu servicii (TISA) și crearea unei platforme europene pentru a preveni și detecta munca nedeclarată .
Agenda preşedintelui
Marți, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, va avea o întâlnire cu președintele Camerei Reprezentanților din Cipru, Yiannakis Omirou, urmată de o conferință de presă. Miercuri, dl Schulz se va întâlni cu Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, Filippo Grandin, cu intelectualii turci, Osman Kavala și Ahmet Insel şi va vorbi la ceremonia de Ziua Holocaustului, care va avea loc la sediul Parlamentului. Joi va deschide expoziția „După Holocaust: Supraviețuitori şi refugiați ( 1944-1947)” la Memorialul Shoah din Paris.
Conferință de presă
Serviciul de presă al Parlamentului va ţine o conferintă de presă cu purtătorii de cuvânt ai grupurilor politice, vineri, 28 ianuarie, la ora 12:00 (ora României). Urmăriţi conferinţa on-line
Seminar de presă
Serviciul de presă al Parlamentul organizează un seminar pentru jurnalişti cu privire la răspunsul UE la terorism. Discuțiile se vor concentra pe Agenda Europeană pentru Securitate , inclusiv propuneri pentru o directivă privind lupta împotriva terorismului , pe înființarea unui sistem UE privind registrul cu numele pasagerilor (PNR), Europol, controlul armelor de foc , un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor informatice (NIS) și protejarea datelor.