Matt Damon susţine că „Hollywoodul trebuie să sprijine diversitatea”
Articol de Stefania Grigore, 25 ianuarie 2016, 14:59
Actorul american Matt Damon, care în acest an a fost nominalizat la Oscar, a declarat că Hollywoodul trebuie să facă mult mai mult pentru diversitate în industria filmului. Damon participă la Festivalul american de film independent Sundance Film Festival din Park City. În opinia sa, este vorba despre „mari nedreptăţi rasiale și altele de acest gen”.
Academia de Film a SUA a anunțat vineri seară că, până în anul 2020, va dubla numărul de candidaturi feminine și din rândul minorităţilor desemnate pentru prestigiosul Premiu Oscar și a extins conducerea Comitetului Executiv cu trei noi membri. Damon a salutat decizia academiei, dar a adăugat că acesta este doar un prim pas. În acest an, el a fost nominalizat pentru cel mai bun actor cu un rol principal interpretat în filmul „Marţianul/ The Martian”, regizat de Ridley Scott.
Numeroşi actori, inclusiv Jada Pinkett Smith și Will Smith, dar şi regizorul Spike Lee au anunțat că vor boicota ceremonia de premiere din 28 februarie, de la Los Angeles, nemulţumiţi de lipsa de diversitate rasială.