Cadouri de Dragobete şi mărţişoare, la Gaudeamus Radio România de la Craiova!
Articol de Sabina Lapadatescu, 23 februarie 2016, 16:21 / actualizat: 24 februarie 2016, 6:46
Conform unei tradiţii care a ajuns deja la frumoasa vârstă de 15 ani, Radio România deschide Caravana Gaudeamus la Craiova!
Ediţia aniversară a Târgului Gaudeamus Radio România de la Craiova, organizată de Centrul Cultural Media Radio România şi Radio România Oltenia Craiova, va avea loc în perioada 24 – 28 februarie şi va fi găzduită de foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.
Şi în acest an, Târgul Gaudeamus Radio România de la Craiova se anunţă drept principalul punct de atracţie pentru cei care doresc să ofere celor dragi cadouri cât mai originale şi mărţişoare de păstrat o viaţă.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 24 februarie, la ora 12:00, şi va fi transmisă în direct (on air şi online) în întreaga ţară, prin reţeaua Radio România Regional.
Programul de vizitare a târgului este următorul: de miercuri până sâmbătă între orele 10.00 şi 18.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00.
Intrarea este liberă pentru toate categoriile de public.
Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România Craiova 2016 va fi domnul Gabriel Coşoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.