Biletele pentru întâlnirea din Fed Cup cu Germania se vând ca pâinea caldă
Articol de , 25 februarie 2016, 11:25
Interes maxim pentru meciul de barajul cu Germania pentru menţinerea în Grupa Mondială a FED Cup. Primele biletele scoase ieri la vânzare de Federaţia Română de Tenis pe site-ul eventim s-au epuizat în doar cinci ore.
Meciul România – Germania din play-off-ul Grupei Mondiale a FED Cup, se va desfăşura în perioada 16-17 aprilie 2016 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Partida se va juca pe zgură.
Biletele pot fi cumpărate începând de ieri, de pe site-ul www.eventim.ro şi în reţeaua Eventim, inclusiv de la casieria Eventim din Iulius Mall Cluj.
Preţul unui bilet valabil o zi este de 90 de lei, iar copiii preşcolari nu mai mici de trei ani au acces gratuit.