The Color Run Tropicolor aduce distracţia din Hawaii în Bucureşti
Articol de Sabina Lapadatescu, 28 februarie 2016, 17:21 / actualizat: 28 februarie 2016, 18:33
The Color Run revine cu un nou concept: Tropicolor World Tour 2016!
Mai multe oraşe din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Mamaia) se vor putea bucura de atmosfera din Hawaii. Cea mai veselă cursă de alergare va fi marcată de această dată de culori tropicale.
Evenimentul se axează mai mult pe distracţie şi mai puţin pe timpii de alergare. Aşadar, cursa de 5 kilometri este necronometrată, iar ce o face specială este faptul că participanţii sunt vopsiţi din cap până-n picioare în diverse culori, la finalul fiecărui kilometru parcurs. Pentru că toată lumea o ia de la zero, participanţii vor începe cursa în tricouri albe.
În Bucureşti, evenimentul va avea loc pe 16 aprilie, între orele 16:00 şi 22:00, în Piaţa Constituţiei.
Taxa de participare variază între 90, 130 şi 210 lei.