Dosarele de daună în cazul poliţelor ASTRA pot fi deschise până vineri
Articol de Marga Tudor, 29 februarie 2016, 13:49
Dosarele de daună pentru poliţele emise de Astra Asigurări pot fi deschise doar pentru evenimentele produse până vineri, 4 martie. Informarea vine din partea Fondului de Garantare a Asiguraţilor. După această dată, solicitanţii vor fi îndrumaţi de lichidatorul judiciar.
FGA primeşte în continuare cereri de plată din partea potenţialilor creditori de asigurări ai Astra, pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor – despăgubirilor cuvenite. Fondul efectueaza plăţi către creditorii de asigurări doar pentru păgubiţii care au depus cereri de plată şi au dosarele complete.
Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor. Astra s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014. Autoritatea de Supraveghere Financiarã a decis în vara anului trecut sã retragã autorizaţia de funcţionare a companiei. Ulterior, ASF a solicitat intrarea în procedurã de faliment pentru acest asigurãtor. Acţionarul majoritar al companiei a contestat hotãrârea la Curtea de Apel Bucureşti.
Consiliul Concurenţei consideră că asiguraţii Astra se vor îndrepta spre 5 companii care practicã tarife similare la RCA, în urma ieşirii acesteia de pe piatã. În acest fel va fi consolidată prezenţa pe piaţa de resort a primilor cinci concurenţi, reiese din Raportul investigaţiei privind sectorul asigurãrilor auto din România realizat de Consiliul Concurenţei.