Arena Naţională s-ar putea redeschide pe 21 martie
Articol de Mircea Apostolescu, 4 martie 2016, 14:30
Primarul Interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunţat astăzi că Stadionul Naţional Arena ar putea fi redeschis pe 21 martie. El a explicat că Primăria Capitalei a depus, pe 19 februarie, la Ministerul Dezvoltării documentaţia cu rezultatul testării materialului din care este realizată copertina Arenei Naţionale. Potrivit acesteia, materialul ar fi de clasa „B”, privind rezistenţa la incendiu, deci compatibil cu prevederile legale.
Teoretic, cel târziu pe 19 martie, Ministerul Dezvoltării ar putea elibera agreement-ul pentru obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru Arena Naţională.
„Îi solicit public ministrului Dâncu să grăbească procedura de eliberare a agrementului”, a declarat Răzvan Sava.
Primarul Interimar al Capitalei a mai afirmat că, în cazul în care Ministerul Dezvoltării nu va elibera agreement-ul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, va găsi o altă soluție pentru redeschiderea Stadionului Naţional, dar nu a precizat care ar fi această soluţie.