Alergiile fac parte din neplăcerile primăverii
Articol de , 11 martie 2016, 12:27
Alergia este răspunsul sistemului imunitar al organismului la substanţe inofensive în mod normal, cum ar fi polenul, alimentele sau acarienii din praf.
În timp ce la majoritatea oamenilor aceste substante nu prezintă nicio problemă, sistemul imunitar al persoanelor alergice le identifică drept o amenintare şi produce astfel un răspuns inadecvat.
Tuse, nas infundat, lăcrimare şi înroşire a ochilor, mâncărimi ale pielii, dureri de cap, umflarea feţei, senzaţie de sufocare şi de oboseală sunt semne clare că sunteţi alergici.
De cele mai multe ori, responsabil de apariţia alergiilor din aceasta perioadă a anului este polenul, pe care îl găsim din abundenţă în mediu.
Testele cutanate sunt metoda ideală pentru a afla factorii apariţiei alergiei.
La ora actuală nu s-a descoperit niciun tratament care să elimine complet din organism o alergie deja instalată, dar medicamentele le pot ameliora.