Licitație contestată
Articol de , 13 martie 2016, 18:20
Elevii de clasa a IV-a ar putea primi mai târziu manualele școlare.
Uniunea Editorilor din România a contestat modul în care s-a desfășurat licitația organizată de Ministerul Educației.
Președintele organizației, Cristian Greșanu, spune că în cadrul acestui proces au fost sesizate mai multe nereguli.
Mai exact, copertele manualelor au fost expuse publicului și nu au fost închise în plicuri, așa cum cerea documentația de licitație.
De asemenea, în procesul verbal a apărut o mențiune scrisă de mână, pe care niciun editor nu o recunoaște și nu și-o asumă, a mai spus Cristian Greșanu.
El a precizat că Uniunea Editorilor din România cere demiterea directorului general al Centrului Național de Evaluare și Examinare și reluarea licitației.
În aceste condiții, manualele ar putea ajunge pe băncile elevilor după începerea anului școlar, pentru că, de obicei, din momentul anunțării câștigătorilor licitației și până la livrarea cărților în unitățile de învățământ, trec mai mult de 7 luni.
O situație similară s-a înregistrat anul trecut cu manualele de clasa a III-a, care încă nu au ajuns la elevi, deși licitația s-a încheiat în august 2015.