Noul Arhitect Sef al Capitalei este Adrian Bold
Articol de Mircea Apostolescu, 18 martie 2016, 15:04
De la începutul acestei săptămâni, noul Arhitect Sef al Capitalei este Adrian Bold.
Prezent la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind prelungirea Planului de Urbanism Zonal (PUZ) Calea Floreasca 159-165, Bold a afirmat că a mai ocupat postul de Arhitect Sef al Bucureștiului, până în anul 2008, când a fost demis de către Primarul General Sorin Oprescu.
Noul sef al Directiei de Urbanism a Primăriei Capitalei a afirmat că a câstigat procesul cu Municipalitatea, privind demiterea sa, în urmă cu sase ani, de atunci asteptând să fie repus în funcție.
Adrian Bold a mai spus că va rămâne, probabil, în functie până la alegerile locale din iunie si că, după această dată, îsi dorește, ca postul să fie ocupat prin concurs, cu girul organizațiilor profesionale ale arhitectilor.
Noul Arhitect Sef al Capitalei nu a dorit să se pronunțe asupra PUZ-ului care ar urma să permită constructia a patru turnuri, trei cu 15 etaje si unul cu 25 de etaje, pe terenul fostei fabrici Automatica din cartierul Floreasca.