Totul despre aparatele de zbor – azi la Clinceni
Articol de , 19 martie 2016, 09:42
Aeroclubul României organizează, astăzi la Aerodrom Clinceni, Ziua Porţilor Deschise.
Evenimentul se va desfăşura între orele 10.30 şi 15.00 şi va fi prilejuit de aniversarea a 110 ani de la primul zbor al unei aeronave mai grele decât aerul, exclusiv cu mijloacele proprii aflate la bord, realizat de Traian Vuia la Montesson, lângă Paris, în 18 martie 1906.
Replica la scară a avionului lui Traian Vuia, realizată de Asociaţia pentru Propaganda şi Istoria Aviaţiei ARPIA – Filiala Craiova, va fi expusă, alături de aeronave ale Aeroclubului României, în parcul static amenajat.
Cu acest prilej vor debuta şi antrenamentele pentru sezonul de zbor 2016 ale membrilor formaţiei de înaltă acrobaţie aeriană a Aeroclubului României „Hawks of Romania”.
De asemenea, sportivii loturilor judeţene de planorism şi paraşutism vor efectua zboruri şi salturi de antrenament.
Accesul pasionaţilor de aviaţie va fi liber, iar persoanele interesate vor putea urmări prezentări ale aeronavelor şi vor putea primi eventuale explicaţii de la instructorii de zbor ai Aeroclubului României.
În plus, cu ocazia evenimentului va fi organizată o tombolă în urma căreia trei dintre pasionaţii de aviaţie prezenţi vor beneficia de câte un zbor de prezentare cu avioane ultrauşoare.
Condiţiile pentru participarea la tombolă sunt: vărsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani şi multă dragoste faţă de aviaţie.