Legea antifumat ridică nemulțumiri!
Articol de Stefania Grigore, 31 martie 2016, 09:06
La doar două săptămâni de la intrarea în vigoare, legea antifumat ridică nemulțumiri!
Spatiul în care este permis fumatul ar putea fi redefinit, după ce, senatorii juriști au avizat favorabil modificarea mai multor articole din lege.
Astfel, potrivit propunerii, prin spațiu public închis se întelege orice loc cu acoperiș sau tavan, încadrat de pereti de jur împrejur.
Forma actuală prevede un tavan și cel putin doi pereti.
De asemenea, spațiul închis de la locul de muncă este redefinit ca fiind orice loc cu plafon si încadrat de pereți de jur împrejur, indiferent de natura acestora.
Totodată, fumătorii se pot constitui în asociații sau cluburi care pot amenaja spații speciale dedicate exclusiv fumatului și activităților asociate fumatului. Inițiativa legislativă va intra în dezbaterea Senatului, care este prima Cameră sesizată.
Material realizat de Alina Bogoi