Ziua NATO în România
Articol de Sabina Lapadatescu, 1 aprilie 2016, 11:37
MApN organizează Ziua Porţilor Deschise!
Sediul Ministerului Apărării Naţionale va fi deschis publicului duminică, între orele 8:30 și 13:00, cu prilejul aniversării Zilei NATO în România.
Începând cu ora 9:00, va avea loc o ceremonie militară dedicată aderării ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică.
Bucureștenii vor putea asista la un exerciţiu de mânuire a armamentului şi vor putea vizita o expoziţie de tehnică militară.
Totodată, vor fi amplasate standuri de inventică şi tehnologii militare.
În aula Ministerului vor putea fi vizionate filme cu tematică.
România a aderat în mod oficial la NATO pe 29 martie 2004.
Material realizat de Alina Bogoi
Sursă: Agerpres