Steaua a revenit pe locul 1
Articol de , 3 aprilie 2016, 21:44
Formaţia antrenată de Laurențiu Reghecampf a învins echipa ASA Târgu Mureş în play-off-ul Ligii I, pe Arena Națională din Capitală.
Roș-albaștrii au deschis scorul prin Adi Popa, în minutul 39.
Brandan a egalat dintr-un penalty dictat după un duel Rîpă – I. Gonzalez.
Steliștii au obținut victoria, 2-1, prin autogol, după ce fundașul argentinian Ivan Gonzalez a trimis mingea în poartă.
Steaua a dominat prima repriză și a ratat ocazii de gol prin Gabriel Enache (5), Fernando Varela (21), Thaer Bawab (24) și Nicușor Stanciu (44).
După acest meci, Steaua urcă pe primul loc, cu 35 de puncte, la egalitate cu Astra, care are un meci mai puțin.
ASA rămâne pe locul 6 în play-off, cu 21 de puncte.
Steaua nu a mai pierdut de șase etape, iar în ultimele patru a obținut victorii.
ASA a ajuns la cinci etape fără victorie, remizând în două și pierzând de trei ori.
Etapa viitoare, Steaua va juca împotriva celor de la Dinamo, pe 10 aprilie.
sursa foto: fcsteaua.ro