Judeţul Ilfov în vizorul oamenilor legii
Articol de , 7 aprilie 2016, 09:48
Acţiune a oamenilor legii în aceasta dimineaţă în localitãţile Voluntari, Afumaţi, Ştefăneşti şi Găneasa.
Peste 100 de politişti de la rutieră, ordine publică, investigaţii economice si criminale, arme, explozivi si substanse periculoase acţioneazã pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale, a evaziunii fiscale şi a accidentelor de circulaţie.
În acest sens, pe raza judetului Ilfov sunt organizate peste 20 filtre pentru depistarea conducãtorilor auto care încalcã prevederile legislatiei rutiere.
În acelaşi timp, politişti şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier şi ai Registrului Auto Român verifică legalitatea activitãţii de transport public de persoane si marfă.
Oemenii legii verifică valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, a licenţelor de transport, eliberarea tichetelor de călătorie, precum şi respectarea numărului de locuri, prevăzut în certificatul de înmatriculare.
De asemenea se efectueazã controale la 10 societãti comerciale pentru a preveni si combate evaziunea fiscala si a oricăror acte de comerţ ilicit.