Actorul Mircea Albulescu a încetat din viață
Articol de , 8 aprilie 2016, 09:18
Actorul Mircea Albulescu a murit la vârsta de 81 de ani.
Actorul era internat de câteva zile la Spitalul de Urgență Floreasca din București.
Artistul se confrunta cu grave probleme cardiace.
În anul 2014, Mircea Albulescu a fost operat pe cord.
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Albulescu va fi depus, mâine, în foaierul Teatrului Național.
Mircea Albulescu, pe numele său real Iorgu Constantin Albulescu, a fost unul dintre numele grele ale scenei artistice românești.
A fost nu doar actor, ci și profesor universitar, publicist, poet, prozator și membru al Uniunii Scriitorilor.
Mircea Albulescu are o prodigioasă activitate ca actor între anii 1956 – 1998 la Teatrul Municipal din București, Teatrul de Comedie din București, Teatrul Național din București.
În film Mircea Albulescu a interpretat peste 70 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală.
Actorul a fost membru al Uniunii Ziariștilor și a colaborat mulți ani cu reviste dedicate teatrului și cinematografiei, dar și cu alte publicații.
Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei trebuie amintit „Premiul Național pentru întreaga activitate artistică”, acordat de Ministerul Culturii și Cultelor în 2003, dar și „Premiul pentru întreaga activitate”, primit la Gala Premiilor UNITER 2005.
sursa foto: pressalert.ro