”Coloris Transilvaniae” la Galeria Artelor
Articol de Maria Gheorghiu, 12 aprilie 2016, 14:50
Ce faceți în seara asta, pe la 18:00, de exemplu? Eu mă duc să văd dacă-mi pot regăsi culorile sufletului în pictura lui Rareș Kerekes.
Iubesc România și știu, privind-o cu ochii sufletului, cât e de frumoasă… Cum arată însă culorile Transilvaniei, voi afla astăzi la expoziția unui tânăr pictor din Sighișoara, care a ales Galeria Artelor de la Cercul Militar Național pentru a-și expune pictura.
Nu știu foarte multe despre pictor, însă criticul Marius Tita da și va spune tuturor celor prezenți în seara asta la vernisaj:
”Rareș Kerekes a venit pe lume cu culorile Transilvaniei în suflet și în zâmbet. Le-a luat cu el pe simeze, fiind unul dintre cei mai buni coloriști ai momentului, într-o subtilă prezentare a armoniilor din această parte a României, pe care de multe ori suntem prea grăbiți pentru a le înțelege.”
Este apreciat de către critica de specialitate ca fiind unul din cei mai buni pictori ai generației sale dar și unul dintre cei mai apreciați pictori români ai momentului. Fiind născut la Sighișoara, un loc de poveste, peisajele sale transilvane și imaginea orașului medieval și-au pus amprenta pe creația sa.
”Are numeroase expoziții personale în țară și în străinătate, a participat la tabere de creații și expoziții de grup de la noi sau de peste hotare, picturile sale se află în colecții importante din întreaga lume, a realizat pictura murală “George Enescu” din Sinaia, desenele sale au apărut în mai multe publicații și pe trei coperți de carte.” (ForumAllInfo)