Sâmbătă penultima zi a turneului BRD Năstase Țiriac Trophy
Articol de , 23 aprilie 2016, 00:32
Din păcate turneul de la București se apropie de final. Spun din păcate pentru că ediția din acest an este și ultima din România. De la anul dacă vrem să mai vedem acest turneu, va trebui să băgăm adânc mâna în buzunar și să parcurgem mii de kilometrii.
Ziua de sâmbătă începe cu prima semifinală de simplu dintre argentinianul Federico Delbonis și francezul Lucas Pouille . Imediat după acest meci vor intra pe teren pentru cea de a 2-a semifinală doi spanioli Fernando Verdasco și Garcia-Lopez .
Penultima zi a turneului se încheie cu semifinala de dublu dintre perechile Horia Tecău/Florin Mergea și olandezii Koolhof și Middelkoop .
Partidele încep la ora 13.00 și se vor juca pe Terenul central.