Ascultă Radio București FM Live

Pianul călător pleacă de la sediul Radio România spre Alba Iulia

Pianul călător pleacă de la sediul Radio România spre Alba Iulia
Foto: Horia Mihail - Pianul calator

Articol de Sabina Lapadatescu, 29 aprilie 2016, 10:17

Pianul călător este deja un brand şi un eveniment muzical foarte aşteptat al fiecărei primăveri, atât de spectatorii din marile oraşe, unde există filarmonici şi săli de concerte încăpătoare, cât şi de cei din oraşele mici, unde astfel de evenimente au loc foarte rar. În unele dintre aceste localităţi se petrec chiar mai rar decât în altele, pentru că ele nu beneficiază de un pian de concert.

De fapt aşa s-a şi născut Turneul Pianul călător, organizat de Radio România, şi aflat acum la a patra ediţie. Din dragostea pentru muzică şi public, dar şi din necesitate. După ce a cântat pe multe scene din România, unde a constatat că infrastructura pianistică este foarte slabă, Horia Mihail a decis sa urmeze exemplul marelui compozitor Franz Liszt şi să încerce să ofere bucurie publicului din oraşe unde evenimentele muzicale sunt rare sau chiar inexistente. Cu sprijinul Radio România, care a pus la dispoziţie pianele de concert aflate în patrimoniul său, acestea şi-au găsit noi case temporare în oraşe din România care nu dispuneau de astfel de instrumente. Acum, pentru a încuraja alte evenimente muzicale, un alt pian va rămâne pentru următorii ani la Alba Iulia.

Până a ajunge însă în acest oraş, Horia Mihail şi pianul de concert vor mai putea fi ascultaţi, cu recitaluri dedicate exclusiv muzicii lui Chopin, la Slatina, Caracal, Drobeta Turnu-Severin şi Turda. În fiecare localitate, pianul va sosi cu o maşină pusă la dispoziţie de Senia Music, va fi coborât de o echipa specializată, montat şi acordat.

„Călătoriile acestea, alături de piane, înseamnă foarte mult pentru mine. A cânta în oraşe mici, în care nu există piane de concert este o mare bucurie, pentru că aici, cu precădere, vezi încântarea de pe feţele oamenilor. Cred că aşa atragem spectatori spre sala de concert, nu aducând copiii cu forţa în săli, ci mergând în întâmpinarea lor”, a spus Horia Mihail.

Povestea turneului este inspirată de exemplul lui Franz Liszt. Marele compozitor şi pianist a realizat un turneu de concerte în ţările române în anii 1846 şi 1847. Concertele oferite de Franz Liszt unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu mult entuziasm. Însăşi sosirea lui Liszt în oraşe precum Timişoara, Arad, Cluj, Iaşi sau Bucureşti a reprezentat un eveniment în sine. La Timişoara, de exemplu, pe un arc de triumf construit special în piaţa din faţa catedralei, se putea citi: „Bine ai venit, Franz Liszt”. Ferestrele clădirilor erau luminate, balcoanele pline de flori. Multe dintre concertele acestui turneu au avut şi un caracter umanitar. Franz Liszt a donat onorariul în scopul înfiinţării unei şcoli, o parte din bani au fost împărţiţi săracilor, altă parte donată diverselor asociaţii de muzicieni.

Turneul Pianul călător, ediţia a patra, are loc în perioada 24 martie – 21 mai, în 19 localităţi din ţară şi la Chişinău. Traseul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio. Pianul călător – un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo şi Fundaţia Marconi.

În turneu urmează:
3 mai: Slatina – Recital, Centrul cultural Eugen Ionescu;
4 mai: Caracal – Recital, Teatrul Naţional;
5 mai: Drobeta Turnu-Severin – Recital, Palatul culturii Teodor Costescu;
6 mai: Timişoara, Concert cu orchestra Filarmonicii Banatul Timişoara, dirijor Theo Wolters;
7 mai: Turda – Recital, Teatrul Municipal Aureliu Manea;
8 mai: Alba Iulia – Recital, Casa de cultură;
12 mai: Oradea – Concert, dirijor Sabin Păutza, Sala Filarmonicii;
14 mai: Bucureşti – Recital, Parcul Herăstrău;
15 mai: Bucureşti – Recital, Parcul Cişmigiu;
20 mai: Cluj-Napoca – Concert, Francisco Valero Terribas, Casa Universitarilor;
21 mai: Dumbrăveni – Recital, Catedrala Armenească.

Un eveniment Radio România

Radio România împlinește 96 de ani!
Radio-Romania vineri, 1 noiembrie 2024, 10:33

Radio România împlinește 96 de ani!

Programul primei emisiuni, care a avut loc într-o zi de joi, s-a desfăşurat în intervalul orar 17:00-24:00, amintește radio-arhive.ro. În...

Radio România împlinește 96 de ani!
Concert aniversar la 96 de ani de Radio România
Radio-Romania marți, 29 octombrie 2024, 15:23

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România

Radio România împlinește 96 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate! La 1 noiembrie 1928 a avut loc...

Concert aniversar la 96 de ani de Radio România
Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!
Radio-Romania sâmbătă, 26 octombrie 2024, 11:52

Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!

Joi, 31 octombrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru revine pe scena Sălii Radio alături de invitați speciali: New...

Dumitru Prunariu, invitat special la concertul Reaching for the Moon!
Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio-Romania joi, 24 octombrie 2024, 16:44

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024

Potrivit statutului său de serviciu public, Societatea Română de Radiodifuziune va reflecta campania electorală pentru alegerile prezidențiale...

Oferta editorială a Radio România pentru campania electorală a alegerilor prezidențiale 2024
Radio-Romania luni, 14 octombrie 2024, 10:22

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Cea de-a doua secţiune a simpozionului “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, un omagiu adus...

Radio România a lansat proiectul „Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Radio-Romania joi, 10 octombrie 2024, 07:44

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”, la Cluj
Radio-Romania luni, 7 octombrie 2024, 13:02

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio

„Oda bucuriei” marchează debutul stagiunii cu numărul 96 pe scena Sălii Radio! Evenimentul inaugural programat vineri, 11 octombrie...

„Oda bucuriei” deschide noua satagiune a Sălii Radio
Radio-Romania miercuri, 2 octombrie 2024, 13:58

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București

Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center reiau evenimentele dedicate muzicii culte în Main Square ParkLake. Vineri, 4 octombrie, ora...

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București