Rezultatele vor fi anunțate peste două zile
Articol de , 2 mai 2016, 21:20
Rezultatele analizelor făcute asupra substanțelor dezinfectante recoltate din spitale vor fi anunțate peste două zile, susține Ministerul Sănătății.
Verificările au demarat după ce în presă au apărut informații conform cărora dezinfectanții au o concentrație mai mică decât cea prevazută de normele în vigoare și sunt ineficienți.
Astfel, probele recoltate din sute de spitale publice și private din întreaga țară sunt analizate în prezent în laboratoarele Direcțiilor de Sănătate Publică.
În acest caz s-a autosesizat și Parchetul General, care a început investigațiile.
Compania care produce substanțele a anunțat că și-a suspendat producția și că va colabora cu autoritățile.
Dezinfectanții erau distribuiți în peste 300 de spitale din întreaga țară, inclusiv din București.
Produsele au fost folosite și în patru dintre centrele de urgență în care au ajuns răniții din Clubul Colectiv, transmite Rador.