Ziua Europei sărbătorită la metrou
Articol de , 5 mai 2016, 22:21 / actualizat: 8 mai 2016, 14:48
Reprezentanța Comisiei Europene în România, alături de 11 ambasade și institute culturale reprezentând state membre ale Uniunii Europene, invită publicul larg să sărbătorească Ziua Europei și în acest an în cele mai importante stații de metrou.
Evenimentul ”Metro Europe” va avea loc în data de 9 mai, în intervalul orar 12.00 – 17.00.
11 stații de metrou vor fi amenajate și semnalizate cu însemne ale statelor membre UE, care vor derula acțiuni speciale pentru călători sau cei care vor dori să se afle într-o stație de metrou, special pentru acest eveniment.
Între acestea se numără: expoziții, oferirea de materiale informative privind cultura și tradițiile unor țări europene, recitaluri muzicale, proiecții de videoclipuri, spectacole de stradă și tombole.