Ziua Europei, unitate în diversitate

Articol de Mircea Apostolescu, 9 mai 2016, 08:30

Data de 9 mai înseamnă Ziua Europei unite si prospere. Dar, Europa unită, Uniunea Europeană, are la bază principiul unității în diversitate, adică nu se bazează pe deznationalizarea popoarelor europene și transformarea lor într-o masă amorfă, fără individualitate. Dimpotrivă, principiile fundamentale pe care se sprijină Uniunea presupun conservarea individualitatii, a specificului fiecărei națiuni în parte, a valorilor și tradițiilor fiecărui popor, văzute ca resurse de dezvoltare a Europei unite.

În acestă notă, ziua de 9 mai are și o semnificație aparte pentru noi, românii, cetățeni europeni. Este vorba despre Ziua Independenței de Stat a României, dobândită în 1877 si consfințită cu sângele vărsat de către ostasii români pe câmpurile de batalie ale Războiului de Independenta din 1877-1878, la Plevna, Grivita, Rahova, Smardan sau Vidin.

Declanșarea așa-numitei Crize Orientale, în 1876, a oferit României prilejul de a-și obține independența fată de Imperiul Otoman. Răscoalele antiotomane din Bosnia și Herțegovina și din Bulgaria, din 1875-1876, urmate de izbucnirea ostilităților între Serbia și Muntenegru, pe de-o parte, și Imperiul Otoman, de cealaltă parte, au dus la crearea unui cadru politic-militar favorabil pentru intervenția Rusiei în Balcani.

În acest context avea loc, la Constantinopol Conferința reprezentanților puterilor europene, cu scopul de a determina Înalta Poartă să acorde anumite libertăți popoarelor supuse din Balcani. Pentru a obstrucționa Conferința, guvernul otoman a proclamat, la 11 decembrie 1876, o Constituție cu aparențe liberale, prin care România primea statutul de „provincie privilegiată” a Imperiului Otoman.

Față de această atitudine jignitoare a Porții Otomane, Parlamentul României și primul ministru au protestat vehement, subliniind că legăturile României cu Imperiul Otoman erau mai mult simbolice. În plus, guvernul României a trecut la actiune diplomatică, pentru înlăturarea totală a acestor legături.

Astfel, în iunie 1876, Mihail Kogălniceanu adresa Porții și puterilor europene garante o notă diplomatică prin care solicita recunoașterea de către Europa a individualității statului român și numele de România, precum și integritatea teritoriului său. Dar eforturile diplomatice nu au reușit să atragă sprijinul puterilor europene.

Așa se face că, la 31 martie 1877, Guvernul României, condus de primul ministru Ion I. C. Brătianu a dispus mobilizarea generală. La acea dată, armata română număra 120.000 de oameni, dintre care 59.000 formau forța operativă. Unitățile militare românesti au fost dispuse în sudul țării, pentru a preveni eventualele incursiuni turcești peste Dunăre.

Pe 12/24 aprilie 1877, Rusia declara război Imperiului Otoman, iar trupele rusești începeau trecerea pe teritoriul românesc către teatrul de război din sudul Dunării. Până la sosirea armatei țariste la Dunăre, linia fluviului a fost apărată de armata română. Otomanii au declanșat ostilitățile prin bombardarea, cu bateriile de artilerie, a localităților românești Calafat, Bechet, Islaz Corabia și Giurgiu. Au fost înregistrate și incursiuni ale unor unități turcești pe malul românesc al Dunării. În replică, bateriile românesti de la Dunăre au bombardat Turtucaia și Vidinul.

Pe 10 aprilie 1877, România a întrerupt relațiile diplomatice cu Poarta Otomană, iar, pe 29 aprile, Parlamentul României adopta o moțiune prin care se declara starea de război cu Imperiul Otoman.

Pe 9 mai 1877, conform dorințelor cetătenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice și Guvernului, Parlamentul proclama independența de stat a României. În discursul său din Parlament, ministrul Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu, spunea cuvintele istorice: „Așadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială sau frică de a declara că noi suntem o națiune liberă și independenta”.

Independența de stat, declarată în Parlament, avea, însă, a fi cucerită pe câmpurile de luptă de la Plevna, Vidin, Grivița, Rahova și Smârdan. Prețul de sânge plătit de către armata română pentru câștigatea independenței a fost de peste 4.500 de ostași, ofițeri și subofițeri căzuți pe câmpul de luptă și alți peste 6.000 răniți.

Așadar, astăzi, când veți asculta „Odă Bucuriei”, imnul Europei unite, îndreptati un gând și către eroii căzuti pe câmpurile de onoare acum 139 de ani. Prin sacrificiul lor, ne aflăm astăzi în concertul statelor europene, ca stat independent.