Benzi speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere, la metrou
Articol de Marga Tudor, 10 mai 2016, 19:12
Zeci de stații de metrou vor fi dotate cu benzi speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Acestea vor fi montate în 49 de stații ale Metrorex. Benzile sunt confecționate din dale ceramice și au fost montate deja la stațiile Jiului și Parc Bazilescu, de pe magistrala 4.
Accesibilizarea staţiilor de metrou pentru persoanele cu dizabilităţi face parte din strategia de dezvoltare a Metrorex.
Amintm că săptămâna trecută, compania a fost amendată cu 8.000 de lei pentru risc crescut în caz de incendiu. Pompierii au descoperit mai multe probleme. Printre acestea, căi de de evacuare blocate și lipsa marcajelor pe peroane.
Tot la Metrorex, astăzi, are loc o anchetă a Corpului de control al premierului. Verificările vizează contractele de achiziţionare a unor trenuri, dar şi atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie a unor lucrări la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon.
Corpul de control al premierului a solicitat documentele care vizează aceste contracte. Ministrul transporturilor, Dan Costescu a spus că acesta este unul dintre controalele pe care Corpul de control al premierului, le face în mod curent.