Mai mulți bani pentru programul ”Prima Casă”
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 mai 2016, 14:18
Ministerul Finanțelor vrea să suplimenteze fondurile pentru programul „Prima Casă” alocate în 2016.
Instituția anunță că a propus suplimentarea plafonului de garanții aferent lui 2016 cu suma de 500 milioane de lei, ca răspuns la cererea foarte mare din primele luni, stimulată de adoptarea legislației privind darea în plată.
Potrivit Ministerului Finantelor, unele bănci au ajuns în situația de a epuiza plafoanele alocate pentru întregul an în doar câteva luni.
Programul „Prima Casã” este probabil cel mai de succes program guvernamental, mai notează Finantele.
De la momentul inițierii sale și până în prezent au fost acordate peste 178.000 de garanții, iar rata de neplată este de doar 0,34%.