Un ultim omagiu pentru Ekeng…
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 mai 2016, 09:47
Trupul neînsuflețit al fotbalistul Patrick Ekeng a fost depus astăzi pe stadionul din Ştefan cel Mare.
Suporterii și colegii de la Dinamo își pot lua rămas bun de la jucătorul care a decedat vinerea trecută după ce s-a prăbușit în timpul meciului Dinamo – Viitorul.
Patrick Ekeng a fost ridicat dimineață de la INML deşi autopsia în cazul său nu a fost finalizată.
Exemenele făcute de medicii legişti, până acum, nu au fost relevante pentru a stabili o cauză exactă a morţii.
În aproximativ o lună vor fi gata și rezultatele exemenului toxicologic.
Medicii legiști au constatat în urma autopsiei că inima fotbalistului era mărită și prezenta mai multe anomalii.