Mii de persoane au alergat la Semimaratorul București
Articol de Marga Tudor, 15 mai 2016, 12:45
Peste 13.000 persoane s-au înscris la semimaratonul București. Startul a fost dat dimineață, în jurul orei 8.30.
Primii au fost persoanele în cărucioare, apoi, la ora 8.33 s-a dat startul în cursa populară de 3,6 km, unde au fost aproximativ 10.000 de alergători.
Cea mai atractivă cursă a fost cea de 21 km, la care au participat foarte mulți străini, persoane în scaune rulante, dar și familii cu copii mici, în cărucioare. Prezenți la startul cursei populare de 3,6 km au fost si artiști, precum Ioana Ginghină, Dorian Popa, George Călin si Doru Todoruț.
Până la ora 15.30, traficul este restricționat în centrul orașului, pentru desfășurarea competiției sportive. Restricțiile de circulație sunt impuse pe traseul Piața Constituției – Bulevardele Libertății – Unirii – Piața Alba Iulia, Piața Muncii, Basarabia, Arena Națională si retur. De asemenea, sunt închise străzile din zona Palatului Parlamentului și ale parcului Izvor.