Doctor acuzat de tentativă de omor
Articol de , 16 mai 2016, 20:37
Medic neurolog – acuzat că a premeditat uciderea a două persoane.
Este vorba de un doctor de la o clinică din Germania, care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Capitalei sub acuzația că a premeditat uciderea a doi oameni, prin administrarea unei substanțe ce conținea mercur.
Anchetatorii susțin că bărbatul a comis aceste fapte pe fondul unei situații conflictuale pe care o avea cu victimele.
Astfel, cunoscând efectele letale ale substanței, medicul a achiziționat în mod fraudulos 10 grame de dimetilmercur din Germania, pe care le-a introdus fără drept în România și le-a predat unei persoane.
Ulterior a determinat aceasta persoană să deschidă fiola cu substanța respectivă și să depoziteze conținutul acesteia într-un borcan, spunând că e zahar lichid și îndemnând-o să guste din ea.
Acțiunea doctorului s-a răsfrânt în mod direct și asupra unei alte persoane, care se afla întâmplător lângă victimă în timpul manipulării lichidului.
Dimetilmercurul este o substanță extrem de toxică.
Are efect mortal în caz de înghițire, inhalare sau în contact cu pielea.
Potrivit Parchetului Capitalei, medicul este acuzat de două infracțiuni de contrabandă calificată, două infracțiuni de trafic de produse sau substanțe toxice și tentativă de omor calificat, cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, transmite Agerpres.