”Scriitor-traducător” sau ”Traducător-scriitor”?
Articol de Maria Gheorghiu, 24 mai 2016, 14:45
Puteți afla un posibil răspuns astăzi, la 17:30, la Biblioteca Metropolitană București (str.Tache Ionescu nr.4) unde va fi lansat volumul de proză ”Scutul de speranță” semnat de Mihai Maxim, apărut în 2015 la editura Semne.
De fapt, este o manifestare literară specială, organizată de către Filiala București – Traduceri Literare – a Uniunii Scriitorilor din România, la care au fost invitați să participe: D-na Ileana Vulpescu, scriitoare și traducătoare literară, Prof. Dr. Antoaneta Olteanu, Prof.Dr. emerit Dumitru Bălan.
Întâlnirea va fi moderată de către Peter Sragher, Preşedintele Filialei Bucureşti – Traduceri Literare a „Uniuniii Scriitorilor din România”, inițiatorul acestui gen de întâlniri literare.
”Filiala noastră lansează astfel ciclul de întâlniri „Traducători literari – scriitori”, unde traducători literari îşi dezvăluie şi o altă latură a individualităţii, anume cea de scriitori avant la lettre.”(Peter Sragher )
”Scutul de speranță” este cea de-a doua carte publicată de către Mihai Maxim ca autor, prima fiind ”Satul de sub ape”.
Specializându-se și în limba și literatura franceză, Mihai Maxim avea să devină ”beneficiarul contactului său nemijlocit cu două dintre cele mai mari culturi și literaturi ale lumii”, remarcă academicianul Victor Crăciun, prefațatorul cărții, ceea ce explică și capacitatea sa de traducător de largă cuprindere, în fapt de scriitor și, implicit, de cercetător, atât al limbii materne cât și al limbii și literaturii din care provine scriitura de tradus.
”În acest univers de preocupări, a germinat fermentul care i-a deschis și alimentat lui Mihai Maxim gustul scrisului original, creator, concretizat deja în cele două cărți încredințate până acum tiparului.” (Gh.Burac, revista Luceafărul).
Orice traducere, este un act de creație în sine și de ea depinde în mare măsură succesul unei cărți scrise în altă limbă, aparținând unei alte culturi.
”Personal cred că orice nouă încercare de traducere este binevenită atunci când nu se face doar ca să ne aflam în treabă sau când din orgoliu vrem să demonstrăm că suntem superiori edițiilor precedente sau chiar autorului. Traducerea este un act de dreaptă și corectă restituire către publicul cititor a unor opere literare și traducătorul trebuie să dea dovadă, în strădania sa, de cunoaștere, înțelegere și bună credință față de obiectul muncii sale. Nici mai bună, nici mai rea decât originalul, ar fi, după mine, traducerea ideală, cât se poate ajunge la el. Cenzura, ideologică sau economică, orgoliiile sau interesele editoriale nu favorizează actul traducerii.” (Doina Elisabeta Constantinescu)
Există scriitori-traducători dar și traducători-scriitori. Cred că e interesant să descoperi scriitorul din spatele traducătorului, să observi cum traducătorul depășind zona strictă a transpunerii (fie ea și literară), dezvoltă actul creației și devine scriitor în sine.
