Lucian Bute, depistat pozitiv la testul antidoping la meciul cu Badou Jack !!!
Articol de , 27 mai 2016, 00:55 / actualizat: 27 mai 2016, 6:15
Boxerul român Lucian Bute a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat după meciul cu Badou Jack din data de 30 aprilie, desfășurat la Washington, potrivit presei nord-americane.
Potrivit Agerpres, in organismul sportivului orginar din Galaţi ar fi fost descoperit un steroid anabolizant, ostarină, şi riscă suspendarea din boxul profesionist între şase luni şi patru ani, a anunţat preşedintele WBC.
Federatia de box profesionist la care este afiliat Bute va schimba rezultatul meciului dintre Lucian si Badou Jack, incheiat in ring la egalitate.
Lucian Bute, notează USA Today, nu a părut să fie în cea mai bună formă fizică în ultimele runde ale meciului său cu Badou Jack, aşa că administrarea de ostarină ar avea sens, pentru îmbunătăţirea rezistenţei fizice.
Ostarina produce efecte similare cu steroizii anabolizanți.
Ostarina, de asemenea cunoscută sub numele de MK-2866, este un medicament care a fost dezvoltat în 2009 pentru a trata afecțiuni precum osteoporoza şi atrofia musculară iar sportivii o folosesc pentru ca determină creșterea masei musculare.
Poate creşte şi densitatea minerală în oase, în funcţie de doză, dar şi forţa mecanică, pe lângă faptul că poate reduce stratul adipos.
Prima reacţie a lui Otis Howard, din staff-ul tehnic al lui Bute, este dată de Fanatik:
„Ştiu ce vrei să afli. Noi am aflat vestea de la televizor. Am vorbit cu Lucian, era şocat! Sigur nu a luat ceva intenţionat. Noi am lucrat să îl ajutăm să îşi recapete încrederea, iar el a muncit foarte mult.
Nu a făcut nimic ilegal. Poate fi o conspiraţie… A zis să aşteptăm să vedem şi proba B, el are conştiinţa curată. E un mare campion şi nu putea lua o astfel de substanţă. Vom vorbi mai multe mîine într-o conferinţă de presă. Noi sîntem alături de el şi îl susţinem!„.