Sute de migranți morți în naufragiu
Articol de , 29 mai 2016, 16:59
Naufragiile care au avut loc în Marea Mediterană în ultimele șapte zile s-au soldat cu moartea a cel puțin 700 de migranți, a declarat duminică, din Roma, pentru DPA o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, transmite AGERPRES.
Bilanțul morților ține cont de cele trei accidente care s-au produs miercuri, joi și vineri și se bazează pe declarațiile supraviețuitorilor, a declarat Carlotta Sami pentru agenția de presă germană.
Sami a declarat că 550 de oameni sunt dați dispăruți de joi, după răsturnarea unei ambarcațiuni; circa 100 ar putea fi blocați într-o altă ambarcațiune care s-a scufundat miercuri și un număr nespecificat de persoane au fost date dispărute după un al treilea naufragiu, produs vineri.
Migranții care au supraviețuit unor traversări recente pe Marea Mediterană au anunțat la rândul lor dispariția unor persoane, a adăugat Sami. „Însumând aceste cifre nefaste, estimăm că există cel puțin 700 de victime, dar nu avem nicio certitudine cu privire la cifre sau la identitatea” victimelor, a mai spus ea.