Ziua Porților deschise la Ministerul Afacerilor Interne
Articol de Marga Tudor, 30 mai 2016, 19:11
Ministerul Afacerilor Interne organizează Ziua Porților Deschise, miercuri, 1 iunie. Copiii vor avea ocazia să afle mai multe despre activitatea polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, polițiștilor de frontieră, piloților MAI, medicilor și paramedicilor SMURD.
În sala de videoconferințe a ministerului, cei mici vor putea lua locul celor care conduc și iau decizii pentru siguranța cetățenilor. Tot pentru ei vor fi organizate exerciții de autoapărare sau de acordare a primului-ajutor.
Anul acesta, în premieră, poliția va prezenta unitatea mobilă pentru identificarea victimelor dezastrelor. Tot în premieră, jandarmii montani vor executa un exercițiu de escaladare a clădirii Ministerului, iar în parcarea din fața instituției vor fi expuse două elicoptere: unul de poliție și unul SMURD.
Ziua Porților Deschise la MAI are loc la sediul instituției, din Piața Revoluției, între orele 08-13.