Happy Run, Not Just for Fun
Articol de , 3 iunie 2016, 11:04 / actualizat: 3 iunie 2016, 13:37
Invitata aseara la Linia de Noapte, presedintele Fundatiei Renasterea, doamna Mihaela Geoana, a reamintit ascultatorilor Bucuresti Fm ca indiferent ce varsta, greutate sau conditie fizica avem, Happy Run este un eveniment la care oricine poate participa.
Aflat deja la editia cu numarul doi, Happy Run este, dincolo de cadrul perfect pentru alergare sau plimbare, un eveniment manifest la care prim planul il au toate femeile care au iesit victorioase in lupta impotriva cancerului la san sau care inca lupta impotriva acestei boli cumplite.
Ca si la editia precedenta, Happy Run va strange laolalta o multime de participanti care chiar si prin prezenta propriu zisa vor infrumuseta, si nu doar la figurat, viata femeilor care, sacrificandu-si intreg timpul pentru familie sau serviciu, uita de multe ori ca un control pentru depistarea maladiei in stadiu incipient este cel putin la fel de important ca si tratarea acesteia.