USB va cere renumărarea voturilor
Articol de Sabina Lapadatescu, 8 iunie 2016, 16:21
Uniunea Salvati Bucureștiul va face o cerere la Judecătoria Sectorului 1, în care va solicita renumărarea voturilor în 17 secții.
Anunțul a fost făcut de liderul USB, Nicușor Dan, după ce Biroul Electoral de sector a repins o astfel de solicitare, pe motiv că este neîntemeiată.
Reamintim că Uniunea Salvați Bucureștiul a cerut renumărarea buletinelor de vot din 17 secții din sectorul 1, unde formațiunea nu a avut observatori.
Duminică seara, datele unui sondaj realizat la ieşirea de la urne arătau că în acest sector cele mai multe voturi le-a primit candidatul acestei formatiuni, Clotilde Armand, 31,4%, urmată de Daniel Tudorache cu 30,5%.
Ulterior, potrivit rezultatelor parţiale furnizate de Biroul Electoral Central, clasamentul între cei doi s-a inversat.