Accident pe DN7, Piteşti – Râmnicu Vâlcea!
Articol de Marga Tudor, 12 iunie 2016, 10:16
Accident mortal în această dimineață pe DN7, Piteşti – Râmnicu Vâlcea. O persoană a murit și alte două au fost rănite, după ce un bărbat, care se afla la volan fără să deţină permis, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed.
Mașina a ajuns pe contrasens, apoi într-un stâlp. La faţa locului au ajuns la scurt timp mai multe ambulanţe. Medicii nu au mai putut să îi salveze viaţa şoferului. Unul dintre ocupanţi a fost transportat la spital, cel de-al treilea a primit îngrijiri pe loc.
Polițiștii au declarat că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
Un alt accident rutier, soldat cu doi morţi şi un rănit s-a produs pe DN17 Bistriţa-Suceava. Accidentul s-a produs la intrare în localitatea Susenii Bârgăului, în jurul orei 3 dimineata.
Conform Poliţiei Rutiere, un şofer de 33 de ani din Prundu Bârgăului, a pierdut controlul volanului, a rupt un parapet şi un stâlp şi s-a răsturnat în curtea unei case. Cauza accidentului este viteza neadaptata la condiţiile de drum.
În urma impactului extrem de violen,t maşina a fost distrusă în proporţie de 90 la sută. Două persoane – soţ şi soţie, și-au pierdut viaţa, iar un minor de 16 ani a ajuns la spital cu numeroase traumatisme.
La locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD şi două de descarcerare. Intervenţia a fost una dificilă, din cauza poziţiei instabile a autoturismului, dar şi a firelor electrice care s-au rupt şi care au căzut peste maşină.
Traficul pe DN 17 Suceava – Bistriţa a fost blocat temporar. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi pentru vătămare corporală din culpă.