Ștefan Birtalan a fost desemnat de trei ori cel mai bun handbalist al lumii
Articol de Sabina Lapadatescu, 12 iunie 2016, 08:00
Ștefan Birtalan s-a născut la 25 septembrie 1948 la Zalău și s-a mutat împreună cu părinții la Jibou pe când avea nouă ani. Fiind un polisportiv, Birtalan a practicat, în liceu, atât handbalul, cât și voleiul, baschetul și atletismul, fiind ajutat de statura sa impunătoare: la 1,95 m, era cel mai înalt elev al liceului. Până la urmă a ales handbalul și a debutat la formația Rapid CFR Jibou la vârsta de șaisprezece ani, evoluând în Campionatul Regional Cluj.
În anul 1970, a ajuns la HC Steaua București, după ce a fost curtat și de marea rivală bucureșteană, Dinamo. A ales Steaua pentru a scăpa de stagiul militar și a rămas la formația bucureșteană până în 1985, perrioadă în care a câștigat de douăsprezece ori titlului de campion al României și, mai important, Cupa Campionilor Europeni în 1977, după o finală în care bucureștenii au depășit, cu 21-20, campioana Uniunii Sovietice, ȚSKA Moscova.
În 1974, Ștefan Birtalan avea să fie unul din artizanii superbei victorii de la Campionatul Mondial jucat în Republica Democrată Germană unde avea să fie și golgheterul competiției, marcând 43 de goluri.