Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti
Articol de , 14 iunie 2016, 08:26
CINEMA
Programul Festivalului de Film Evreiesc pentru azi.
La Cinemateca Eforie:
– de la ora 18, documentarul animat „Ghetoul din Veneţia” de Emanuela Giordano, o poveste edificatoare despre imigraţie şi procesul lent al integrării şi un exemplu al câştigului extraordinar pe care îl constituie contactul cu alte culturi;
– de la ora 19.10’, „Shuroo” de Savi Gabizon, având ca personaj titular pe un tânăr inteligent şi educat din Tel Aviv care îşi câştigă existenţa trişând la jocuri de noroc, a cărui soartă se schimbă atunci când îi vine ideea de a lansa o carte de dezvoltare personală numită „Cum să fii idiot”, ce are un succes nemaipomenit;
– de la ora 20.50’, comedia cu gangsteri „Pledez vinovat?!” de Sidney Lumet, bazată pe povestea adevărată a mafiotului Giacomo „Jackie Dee” DiNorscio interpretată de Vin Diesel.
La Muzeul Ţăranului Român:
– de la ora 18, scurtmetrajele „Chekhov’s Everyman / Ultima reprezentaţie” portret al actorului Albert Cohen realizat de Amir Cohn, şi „La bine şi la rău”, dramedie realizată de Tal Greenberg ce analizează dinamica a trei cupluri aflate într-un spital, în aceeaşi zi, limita dintre iubire şi dependenţă, dintre alegere şi obişnuinţă;
– de la ora 19, comedia dramatică „Tragediile Ninei” de Savi Gavison ce spune povestea unui adolescent timid, îndrăgostit în secret de Nina, o femeie extrem de atrăgătoare, care este însă… chiar mătuşa sa;
– de la ora 21.30’, comedia „Time To Say Goodbye / În prag de Bar Mitzvah” de Viviane Andereggen care ne aduce povestea lui Simon Grunberg, un neamţ evreu în vârstă de 12 ani, prins la mijloc în conflictul nesfârşit dintre părinţii săi divorţaţi.
La Grădina cu filme a Creart, de la ora 21 rulează comedia dramatică „The Grand Budapest Hotel” de Wes Anderson distinsă cu o mulţime de premii şi având în distribuţie foarte multe vedete, printre care Ralph Fiennes, interpretul lui Gustave H, un legendar portar la hotelul european din perioada interbelică din titlul filmului, ale cărui aventuri sunt descrise de către Zero Moustafa, hamalul care-i devine cel mai bun prieten.
MUZICĂ
În cadrul Stagiunii de marţi seara, la sala mică a Ateneului Român, pianista Cristiana Mihart interpretează, de la ora 19, Baladele 1 şi 4 şi Sonata nr. 2 în si bemol minor de Chopin, Liebestraum nr. 3 de Liszt şi Sonata nr. 3, în la minor de Prokofiev.
CONFERINŢE
La sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă din strada Dem I. Dobrescu, de la ora 13.30’ începe o masă rotundă, organizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, care marchează 145 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga. Participă: academicienii Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu, istoricii şi editorii operei lui Iorga Valeriu Râpeanu, Marcel Popa şi I. Oprişan, precum şi istoricul literar prof. univ Lucian Chişu.
La sala Elvira Popescu a Institutului Francez, de la ora 18, Maurice Bloch susţine conferinţa „Statul şi Originile «Religiei»”.