Șase puncte de prim ajutor amenajate în sectorul 3 pe perioada caniculei
Articol de Sabina Lapadatescu, 17 iunie 2016, 14:52
În sectorul 3 au fost amenajate șase puncte de prim ajutor care vor funcționa pe toată perioada caniculei în următoarele zone:
– Centrul de zi „ Clubul Seniorilor”- al. Râmnicu Sărat nr. 1A;
– Centrul de îngrijire şi asistenta persoane adulte „Floarea Speranţei” – Calea Vitan nr. 267 -269;
– Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice „Casa Max” – str Vasile Goldiș nr. 1;
– Centrul de urgenţă pentru persoane fără adăpost – bd. 1 Decembrie 1918 nr. 9J;
– Complexul de servicii „Casa Noastră” – str. Rotundă nr. 2;
– Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane vârstnice „Sf. Ana” – str. Marin Pazon nr. 2B.
În aceste puncte de prim ajutor, bucureștenii se pot adăposti și pot primi apă, pot beneficia de consultaţii medicale primare (măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale), dar şi de intervenţii complexe în situaţii de criză prin intermediul colaboratorilor specializaţi (ambulanţă, SMURD).
Fiecare dintre punctele de prim ajutor dispune de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, truse de prim-ajutor, medicamente de primă urgenţă, tensiometre şi apă.