„Disparitia” – un roman plin de rasturnari de situatie
Articol de cristina.toma, 18 iunie 2016, 12:37
O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita in aceasta vara, mai ales daca va plac romanele politiste, este „Disparitia” scrisa de Dror Mishani si aparuta la editura Trei in traducerea Luminitei Gavrila.
Cartea este un roman politist care nu seamana cu nimic din ceea ce ati intalnit pana acum in acest domeniu. Iar acest lucru se datoreaza in mare parte si personajului principal, inspectorul Avraham Avraham care uimeste si intriga inca de la primele pagini.
O femeie timida vine sa reclame disparitia fiului ei de saisprezece ani din suburbiile Tel Aviv-ului care a plecat dimineata la scoala fara telefonul mobil. Daca v-ati astepta ca Avraham Avraham sa sara de la locul lui si sa porneasca in cautarea baiatului va inselati. El ii spune mamei ca poate baiatul se va intoarce mai tarziu acasa, iar daca il va considera disparut in acest moment va fi nevoit sa trimita agenti si s-ar putea sa il gaseasca pe baiat intr-o situatie cum nici mama lui nu si-ar dori: poate consumand substante interzise si atunci vor trebui sa ii faca dosar penal. Asa ca mai bine sa astepte pana dimineata pentru ca de fapt nu exista mistere.
De altfel in cartierul lui Avraham infractiunile nu sunt grave.
Apoi, la terminarea programului, pleaca nepasator spre casa dar pe drum incepe sa se gandeasca la acest caz, sa puna detalii cap la cap.
Cautarile vor incepe, va sta de vorba cu vecini, rude ale adolescentului, incercand sa refaca ca intr-un mozaic viata acestuia, a familiei sale. Cazul se complica atunci cand va disparea si unul dintre profesorii adolescentului. Iar Avraham se va vedea nevoit sa reconsidere tot ceea ce stia despre viata.
Povestit din perspective diferite romanul lui Dror Mishani abunda in rasturnari de situatie si, totodata, va pune sub semnul intrebarii notiunile legate de inocenta, de vina precum si natura incerta a adevarului.
Ce va descoperi inspectorul Avraham in cele din urma ramane sa aflati singuri atunci cand veti citi romanul.
Insa in spatele cartii mai exista niste lucruri interesante aflate chiar de la Dror Mishani care a fost in aceasta luna la Bucuresti.
Dror Mishani este un impatimit al istoriei literaturii politiste. Romanul „Disparitia” destul de atipic pentru acest gen de literatura este primul dintr-o serie care il au ca erou pe inspectorul Avraham Avraham. Acesta pare mai degraba un anti-erou: nu sare de entuziasm atunci cand are un posibil caz precum alti eroi din literatura politista care atunci cand cineva vine si le cere ajutorul parca ies dintr-o letargie in care cazusera de plictiseala.
Avraham, spre deosebire de detectivul romanelor politiste clasice, care nu este interesat sa isi dea inima niciunei femei fie ea cat de frumoasa si inteligenta, are si o poveste de dragoste. Iar activitatea lui Avraham nu se incheie cu acest roman. El va aparea si in alte carti, devenind din ce in ce mai bun si ascutindu-si spiritul de observatie si intuitia de la o carte la alta.
Cand a fost la Bucuresti Dror Mishani a spus ca aceasta calatorie i-a dat cateva idei pentru viitoare romane pe care nu le puteti astepta decat cu o mare curiozitate. Dar deocamdata aici a fost tradus doar romanul „Disparitia” despre care va pot spune ca nu il veti lasa din mana pana cand nu veti intoarce si ultima pagina.