Terapie fără interferon pentru mai mulți pacienți
Articol de Stefania Grigore, 22 iunie 2016, 09:23
Tratamentul de ultimă generaţie pentru bolnavii de hepatită C va fi accesibil și celor cu forme mai uşoare ale bolii, nu doar pacienţilor în stadii avansate.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate estimează că sute de bolnavi vor intra în această vară în programul de tratament.
Obiectivul este ca, până la sfârşitul anului, toţi pacienţii cu hepatită C să aibă acces asigurat la tratament.
Aproape 3900 de bolnavi au primit până acum tratament fără interferon, pentru hepatita C în stadii avansate.
In total, au fost depuse peste 5000 de dosare, dar o mie au fost respinse.
Bugetul alocat acestui program a fost de 100 de milioane de euro, însă nu a fost cheltuit integral.