Despre şcoală, înainte de vacanţa mare
Articol de , 23 iunie 2016, 20:09
Modificări in structura noului an şcolar.
Cea mai importantă ar fi extinderea programului „Şcoala altfel” de la 5 la 8 zile, în două etape.
Prima ar urma să se desfăşoare la începutul anului şcolar, între 12 şi 14 septembrie, iar cea de-a doua – într-o perioadă aleasă de unităţile de învăţământ.
Este vorba de cele câteva zile în care se presupune că elevii ar dori să vină la şcoală ca să „depene” poveşti de vacanţă.
Reprezentanţii Ministerului Educatiei spun că perioada de dinainte de 15 septembrie este destinată acomodării elevilor şi a profesorilor cu programul şcolar şi cu procesul de predare-învăţare.
Instituţia a pus în dezbatere publică proiectul de Ordin privind structura anului şcolar 2016-2017.
Astfel vor fi 35 de săptămâni de cursuri, structurate în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 23 iunie 2017).
Chiar dacă elevii sunt invitaţi la şcoală mai devreme, ziua de 15 septembrie rămâne totuşi dedicată festivităţilor pentru deschiderea noului an şcolar.
Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă -17 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, vacanţa de primăvară 19 – 30 aprilie 2017 vacanţa de vară 24 iunie – 10 septembrie 2017.
Elevii din clasele primare şi preşcolarii vor mai avea o scurtă vacanţă în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016.
Clasele terminale din învăţământul liceal vor încheia cursurile pe 2 iunie 2017, iar clasele a VIII-a în data de 16 iunie 2017.
Proiectul de Ordin privind structura anului şcolar 2016-2017 este supus dezbaterii publice în perioada 23 iunie – 4 iulie 2016, pe site-ul www.edu.ro.