Va continua reabilitarea termică a blocurilor și va începe cea a caselor
Articol de Mircea Apostolescu, 24 iunie 2016, 13:29
Astăzi, a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local al Sectorului 1, fiind validați 26 dintre cei 27 de consilieri locali.
În cadrul aceleiași ședințe festive, a depus jurământul și Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Noul primar a declarat că, printre prioritățile sale, se află finalizarea reabilitării termice a blocurilor și inceperea, anul acesta, a reabilitării termice a caselor din Sectorul 1.
De asemenea o prioritate pentru Dan Tudorache o reprezintă redeschiderea Pieței Amzei, pentru care va cere sprijinul Primăriei Capitalei.
O altă prioritate vor fi străzile de pământ din sector, cel mai bun exemplu fiind cele din cartierul Henry Coandă, unde Primăria Capitalei instalează rețelele de utilități, iar primăria de sector va reface sistemul rutier, a spus Dan Tudorache.
De asemenea, cele 11 cinematografe, care au fost date de curând în administrarea Autorității Locale a Sectorului 1, vor fi aduse la standarde normale, pentru a putea găzdui manifestări culturale, conform Primarului Sectorului 1.