Despre comedia „Central Intelligence / Agenţi aproape secreţi”

Articol de , 29 iunie 2016, 15:31

Trei premiere, fiecare din alt gen, ne aduce acest week-end. Ne oprim azi la comedia „Central Intelligence”, titlu bine tradus prin „Agenţi aproape secreţi”, pentru că din cel original lipseşte termenul „Agency” pentru ca numele serviciului american de spionaj să fie complet.

Povestea începe cu 20 de ani în urmă când, grăsuţul Robbie dansează fericit în duşul liceului. De aici îl iau pe sus câţiva colegi bătăuşi şi-l duc în sala de sport, unde are loc festivitatea de sfârşit de an, fiind expus gol în faţa tuturor colegilor, care râd de el. Nu se prea înţelege de ce nu era şi el acolo de la început? Singurul care nu-şi bate joc de el, ci-l compătimeşte, este mândria liceului Calvin, interpretat în stilul său caracteristic de Kevin Hart, cu destulă vulgaritate şi istericale.
În preajma aniversării a 20 de ani de la absolvire, situaţia e răsturnată: marea speranţă a promoţiei, Calvin, este doar un contabil blazat şi frustrat, chiar dacă s-a însurat cu cea mai frumoasă şi deşteaptă colegă, căreia nu reuşeşte însă să-i facă nici măcar un copil, iar Robbie, devenit agentul CIA Bob Stone, împrumută aspectul musculos al lui Dwayne Johnson „The Rock”, aşa că femeile trag la el, ca muştele la prăjitură. Folosindu-se inteligent de ce se găseşte în mediul înconjurător, atunci când e agresat, acesta poate transforma până şi o banană … într-o armă de temut.

Bob este însă un agent hăituit de propria Agenţie, având încredere doar în Calvin, de ale cărui abilităţi contabiliceşti are nevoie. Şi de drag ce îi e, că-ţi vine să crezi că acuşi îi propune şi o partidă de sex, îl bagă pe Calvin într-o aventură cu sufletul la gură împotriva voinţei lui. Deşi Bob tot încearcă să-l entuziasmeze cu argumente motivaţionale pe fostul coleg, Calvin vrea să scape, mai ales că îi dispare, la un moment dat, încrederea în uriaşul naiv cu inimă de aur. La creşterea acestei neîncrederi având un rol şi şefa lui Bob jucată de Amy Ryan.

Punctul slab al uriaşului agent e, evident, trauma din adolescenţă, care e doar îngropată. Aşa că e introdusă în film şi obligatoria reîntâlnire cu bătăuşul principal din liceu de care încă se teme, pentru ca la întâlnirea de 20 de ani din final să-l doboare cu un pumn, iar apoi să-şi depăşească total trauma şi să facă striptease în faţa tuturor foştilor colegi, inclusiv a fostei mari iubiri cu care se regăseşte.
Deşi începe promiţător, filmul „Central Intelligence / Agenţi aproape secreţi”, ce rulează la Glendale Studio şi toate cinematografele de mall, continuă cu o mulţime de clişee şi alunecă în vulgar până aproape de scabros, pentru că regizorul şi co-scenaristul Rawson Marshall Thurber, ca şi alţi cineaşti, în special americani, crede că asta ar implica obligatoriu comedia şi ar cere publicul.