Spectacole și evenimente inedite dedicate celor mici și celor mari
Articol de Stefania Grigore, 29 iunie 2016, 09:00
Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil” continuă!
Cea de-a doua parte a Festivalului Internațional de teatru pentru copil și întreaga familie „Teatru, Stradă și Copil”, ediția a 5-a continuă cu spectacole și evenimente inedite dedicate celor mici și celor mari.
Organizat de Teatrul Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti și al Consiliului General al Municipiului București, sub egida ASSITEJ Internațional, aceasta parte a festivalului se desfășură în perioada 25 iunie – 3 iulie, în 8 locații (Sala Lahovari, Sala Anima Studio, Teatrul Itinerant Țăndărică din Parcul Herăstrău – intrarea principală din Piața Charles de Gaulle, Aeroportul Henri Coandă, Parcul Sebastian, Parcul Lumea Copiilor, curtea sediului postului de radio Itsy Bitsy și Centrul Cultural din Buftea).
Mai sunt 5 zile de sărbătoare, timp în care bucureștenii se vor putea bucura, la preț de doar 1 leu, de spectacole de teatru dedicate întregii familii, susținute de trupe din tară (București, Ploiești, Târgoviște) și din străinătate (Franța, Bulgaria, Belgia).
De asemenea, Teatrul Țăndărică invită părinții, bunicii și persoanele implicate în creșterea armonioasă a copiilor la conferința cu tema “Cum gestionăm comportamentele dificile și inadecvate ale copiilor”, susținută de psihologul Irina Petrea .
Conferința va avea loc miercuri, 29 iunie, de la orele 18:00, la Sala Lahovari din strada Eremia Grigorescu, nr 24 iar intrarea este liberă , în limita locurilor disponibile pe baza unei rezervări la tel 021 315. 23.77 sau pe e-mail pr@teatrultandarica.ro.
Scopul Festivalului Internațional „Teatru, Stradă și Copil” este acela de a facilita accesul copiilor la spectacole, motiv pentru care Teatrul Itinerant Țăndărică se va afla, pe toată perioada verii, în cele mai importante parcuri din București. Așadar, în perioada 25 iunie – 24 iulie se vor juca spectacole de teatru în Parcul Herăstrău.
Pe toată perioada Stagiunii de vară, la spectacolele care se vor juca la Teatrul Itinerant Țăndărică, prin proiectul TĂNDĂRICĂ PENTRU TOȚI, prețul biletului va fi de 1 leu.
PROGRAM TEATRU, STRADĂ ȘI COPIL
– Festivalul Internațional de Teatru pentru Copil și Întreaga Familie – Ediția a 5-a, partea a doua (25 iunie – 24 iulie 2016)
MIERCURI, 29.06
orele 11:00 și 19:00 – DOUĂ SECUNDE, Compania “Petit Monsieur”, Franța (Parcul Sebastian), toate vârstele, 15 min
MIERCURI, 29.06
ora 22:00 – E LUMINĂ ÎN VECINI, Compania ”Les Voisines”, Belgia (Sediul radioului ITSY BITSY – Str. Leonida, Nr, 19, Sector 2, București), toate vârstele, 30 min
MIERCURI, 29.06
ora 18:00 – CONFERINȚELE IDEEA – CUM GESTIONĂM COMPORTAMENTELE DIFICILE ȘI INADECVATE ALE COPIILOR, psiholog Irina Petrea (Sala Lahovari), adulți, 2 h
JOI, 30.06
orele 11:00 și 19:00 – DOUĂ SECUNDE, Compania “Petit Monsieur”, Franța (Parcul Lumea Copiilor), toate vârstele, 15 min
JOI, 30.06
ora 21:00 – E LUMINĂ ÎN VECINI, Compania ”Les Voisines”, Belgia (Centrul Cultural Buftea – Piaţa Mihai Eminescu, Nr. 1), toate vârstele, 30 min
VINERI, 01.07
ora 11:00 – CĂLUȚUL COCOȘAT, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 5+, 50 min
SÂMBĂTĂ, 02.07
orele 11:00 și 18:00 – TILL EULENSPIEGEL, Teatrul „Tony Bulandra”, Târgoviște (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 5+, 55 min
DUMINICĂ, 03.07
orele 11:00 și 18:00 – LEGENDA LACULUI ÎNVÂRTITA, Teatrul pentru copii și tineret “Așchiuță”, Pitești (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 5+, 50 min
PROGRAM TEATRU, STRADĂ ȘI COPIL
PARC HERĂSTRĂU
(4 – 24 iulie 2016)
LUNI, 04.07
ora 11:00 – PUNGUȚA CU DOI BANI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
MARȚI, 05.07
ora 11:00 – CAPRA CU TREI IEZI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 55 min
MIERCURI, 06.07
ora 11:00 – CROITORAȘUL CEL VITEAZ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
JOI, 07.07
ora 11:00 – RIDICHEA URIAȘĂ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 50 min, spectacol interactive
VINERI, 08.07
ora 11:00 – FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 70 min
SÂMBĂTĂ, 09.07
ora 11:00 – MOTANUL ÎNCĂLȚAT, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 55 min
DUMINICĂ, 10.07
ora 11:00 – OMUL DE ZĂPADĂ CARE VOIA SĂ ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE de Matei Vișniec, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 5+, 60 min
LUNI, 11.07
ora 11:00 – ALBĂ CA ZĂPADA, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
MARȚI, 12.07
ora 11:00 – PĂCALĂ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 4+, 55 min
MIERCURI, 13.07
ora 11:00 – PINOCCHIO, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 50 min
JOI, 14.07
ora 11:00 – PUNGUȚA CU DOI BANI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
VINERI, 15.07
ora 11:00 – LAMPA LUI ALLADIN, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 4+, 60 min
SÂMBĂTĂ, 16.07
ora 11:00 – CAPRA CU TREI IEZI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 55 min
DUMINICĂ, 17.07
ora 11:00 – URSUL PĂCĂLIT DE VULPE, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 50 min
LUNI, 18.07
ora 11:00 – RIDICHEA URIAȘĂ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 50 min, spectacol interactive
MARȚI, 19.07
ora 11:00 – ALBĂ CA ZĂPADA, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
MIERCURI, 20.07
ora 10:00 – MICA SIRENĂ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
JOI, 21.07
ora 11:00 – MOTANUL ÎNCĂLȚAT, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 55 min
VINERI, 22.07
ora 11:00 – CROITORAȘUL CEL VITEAZ, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 60 min
SÂMBĂTĂ, 23.07
ora 11:00 – FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 70 min
DUMINICĂ, 24.07
ora 11:00 – PINOCCHIO, Teatrul de Animație Țăndărică (Teatrul Itinerant Țăndărică – Parc Herăstrău), 3+, 50 min
Biletele se pot rezerva telefonic la 021.315.23.77