Abuzuri într-un centru pentru copii din București
Articol de Sabina Lapadatescu, 1 iulie 2016, 14:40
Șapte angajați ai Complexului de Servicii Sociale Sfânta Maria din sectorul 1 au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Ei sunt acuzați de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu și delapidare.
Este vorba despre un medic psihiatru, un asistent medical și cinci educatori specializați.
Alți șapte angajați ai complexului vor fi cercetați în stare de libertate, a decis Tribunalul București.
Procurorii vorbesc despre abuzuri asupra mai multor fete îngrijite în centru.
Direcția de Asistență Sociala Sector 1 va oferi luni mai multe detalii despre acest caz.