Dudu Georgescu – Gheata de Aur a fotbalului românesc
Articol de Sabina Lapadatescu, 5 iulie 2016, 08:00
Dudu Georgescu s-a născut la 1 septembrie 1950 și a fost omul care, în România, a revoluționat ideea de atacant central în anii ’70.
Chiar dacă predecesorii săi Gheorghe Constantin sau Florea Dumitrache se descurcau bine la jocul cu capul, el a adus aproape de perfecțiune acest element.
Prin detenta ieșită din comun, completată cu o tehnică aparte acumulată treptat, a transformat lovitura cu capul în principala sa armă. Iar această armă avea o forță ieșită din comun, întâmplându-se nu de puține ori, să le dea mâinile pe spate portarilor adverși.
Produs al fostului club Progresul București, Dudu Georgescu a debutat inițial ca fundaș central în echipa mare a „bancarilor”. Ulterior, când s-a constatat că era mai eficace la faza ofensivă, a fost trimis mai în față, jucând ca inter, un fel de mijlocaș împins ca atacant, în sistemul 1-4-2-4.
După transferul la CSM Reșița, i-au fost puse în valoare abilitățile ofensive, care au atins apogeul în etapa a 25-a a sezonului 1972/73, când, în Valea Domanului, CSM Reșița a umilit-o pe Dinamo cu 4-1, două din reușitele bănățenilor aparținând lui Dudu Georgescu.
Cu acest prilej a atras atenția celor din Șoseaua Ștefan cel Mare astfel că din sezonul următor a devenit pentru 10 sezoane dinamovist.
În afara jocului de cap, Dudu Georgescu avea un simț al porții aparte, știind întotdeauna unde să se plaseze, nu era nici dușman cu mingea, chiar dacă nu avea tehnica predecesorului său, Florea Dumitrache.
În afară de goluri spectaculoase și trofee interne, Dudu Georgescu a mai realizat ceva unicat la noi până atunci: aducerea în țară a unui premiu internațional de anvergură, „Gheata de Aur”, decernat la acea vreme de publicația „France Football” celui mai eficace marcator dintr-un sezon, din campionatele țărilor afiliate UEFA.
Astfel, la finele lui 1974/75, cu 33 de goluri marcate, a reușit să ia fața unui trio redutabil format din olandezul Ruud Geels de la Ajax și argentinienii Delio Onnis de la AS Monaco și Héctor Yazalde de la Sporting, cu toții având 30 de reușite.
A repetat performanța peste doi ani, în vara lui 1977, când cu 47 de goluri a bătut chiar recordul trofeului, în urma lui situându-se la mare distanță ungurul Béla Várady de la Vasas cu 36 goluri.
