Aglomerație la punctele de trecere a frontierei
Articol de Sabina Lapadatescu, 6 iulie 2016, 17:01
Traficul rutier se desfășoară îngreunat la punctele de trecere a frontierei din sudul țării.
Se circulă cu dificultate atât pe Podul Giurgiu-Ruse, cât și la Silistra.
Cei care încearcă să treacă granița stau în coloană 20-30 de minute.
Pentru a veni în ajutorul șoferilor, Poliția de Frontieră a publicat pe site-ul său o aplicație care prezintă timpii de așteptare și care le oferă conducătorilor posibilitatea să-și reconfigureze traseul.
De asemenea, șoferilor li se recomandă să treacă granița prin toate punctele disponibile.